Poveste de pe drumuri

Rătăcind pe drumul vieţii,

totu-mi pare-a fi pustiu,

Cartea vieţii-i redeschisă,

partea-a doua-ncep s-o scriu,

Unii văd doar pagini albe,

alţii se împotrivesc,

Dar e scris, nu se mai şterge,

orişicâte se vorbesc.

Mai apare câte-o umbră,

încercând să-mi intre-n gând,

Alteori, câte-o nălucă,

cu un glas suav şi blând,

N-am s-alerg de unul singur

şi s-ajung pe locul doi,

Hai cu mine, ştiu eu drumul,

drumul este pentru noi.

Te ştiam parcă de-o viaţă,

ştiu că zorii se ivesc,

De acum pe totdeauna

ochii tăi am să-i privesc.

Merg şi merg pe drum de seară,

nu ştiu unde am s-ajung,

Toate drumurile-s scurte,

numai drumul vieţii-i lung,

Peste lume cade ploaia,

stelele în nori se-ascund,

Mulţi de multe mă întreabă,

astăzi ştiu să le răspund.

Ricoşează câte-o piatră

aruncată pe nedrept,

Adevăru-l ştiu, mă doare,

dar oricum ar fi-l accept,

Te mai văd pe la fereastră,

o privire îţi răpesc,

Comparând poţi înţelege

ce-i real şi ce-i firesc.

Mi-i de-ajuns să fiu cu tine,

tu mă faci să nemuresc,

Tu îmi reclădeşti speranţa,

visul eu îţi împlinesc.

Neînţelese înţelegeri

Încerc să înţeleg ce se întâmplă
Când vine seara chiar în zori de zi,
Când mi se-arată degetul la tâmplă
Şi nu-s crezut că spun doar ce va fi.

Din întuneric vreau să fac lumină
Când soarele se vrea a fi-n apus,
Când mi se spune că sunt eu de vină
Şi nu pot spune nici ce am de spus.

În miez de noapte caut după stele
Când simt că unii nu mai cred în vis,
Când mă vor unii pus între zăbrele
Şi nu sunt înţeles ce spun în scris.

Prefac în zori de zi a nopţii clipă
Când nu-nţeleg de ce sunt pus la zid,
Când toţi vor judecata mea în pripă
Şi nu-i admis că nu mă sinucid.

Şi-ncerc să înţeleg ce se întâmplă...
Când soarele se vrea a fi-n apus,
Când mi se-arată degetul la tâmplă
Şi nu pot spune tot ce am de spus.

Din întuneric vreau să fac lumină
Când vine seara chiar în zori de zi,
Când mi se spune că sunt eu de vină
Şi nu-s crezut că spun doar ce va fi.

În miez de noapte caut după stele
Când nu-nţeleg de ce sunt pus la zid,
Când mă vor unii pus între zăbrele
Şi nu-i admis că nu mă sinucid.

Prefac în zori de zi a nopţii clipă
Când simt că unii nu mai cred în vis,
Când toţi vor judecata mea în pripă
Şi nu sunt înţeles ce spun în scris.

Colind la uşa ta

Eu vin acum să-ţi cânt la uşa ta,
Colindul ce doar ţie pot să-l cânt,
Şi să-ţi urez de toate-ntr-un cuvânt,
Lăsându-te în suflet a-mi căta.

Schimbări de ani şi trecea pe punte,
Se înţeleg că praguri de destin,
Îţi cânt la uşa ta şi mă înclin,
Pierzând detalii printre amănunte.

Îţi cânt colindul şi îţi dau de ştire,
Şi-ţi dau poruncă să trăieşti un vis,
Că cerul poarta, mare, ţi-a deschis,
Şi vei trăi de-a pururi în iubire.

Doar o-ncercare ai, şi te mai ţine,
Să crezi că e frumos şi-adevărat,
Şi-am terminat colindul de cântat,
Te simt privind spre vis şi către mine.

Colindul meu ţi-l voi cânta mereu,
Câţi ani, ni-s daţi, să fim, de Dumnezeu.

Cu tine, fără tine

Cu tine-ncep să definesc puterea,
Prin tine-ncep să redevin ce-am fost,
Fără de tine îmi admir căderea
Fără să pot să cred că am vreun rost.

Cu tine simt că iar e primavară,
Prin tine văd în juru-mi în culori,
Fără de tine sunt un pierde-vară
Ce-şi bea amarul, noaptea, până-n zori.

Cu tine înfloreşte floarea vieţii,
Prin tine pot fi chiar nemuritor,
Fără de tine doar privesc pereţii
Ce-mi spun că sunt şi eu deja decor.

Cu tine am un gând de înălţare,
Prin tine urc mereu spre infinit,
Fără de tine stau la drumul mare
Fără să ştiu de ce sunt surghiunit.

Cu tine fac un pact cu bogăţia,
Prin tine înţeleg ce-mi este dat,
Fără de tine ştiu că nebunia
Mă face să pierd tot ce-am câştigat.

Cu tine merg pe drum tot înainte,
Prin tine-ajung mereu şi nu mă-ntorc,
Fără de tine nu mai am cuvinte
Oricât încerc chiar mintea să mi-o storc.

Cu tine nu mă sperie minciuna,
Prin tine toate sunt un fapt real,
Fără de tine mint întotdeauna
Minţindu-mă că totu-i ideal.

Cu tine şi prin tine, pentru tine,
Sunt eu, mereu, şi sunt învingător,
Cu tine toata lumea-mi aparţine,
Fără de tine nu mai pot să zbor!

Semnul zorilor de mâine

Vin spre tine, vii spre mine,

mă priveşti şi te privesc,

Irealul prinde viaţă

şi firesc şi nefiresc,

Timpul dă o altă formă

definirii prin total,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Spuse-s toate la plural.

Amăgiri şi vechi iluzii

viitor încă se vor,

Ne mai suntem încă teama

de-un aproape viitor,

Zborul păsărilor nopţii

se resimte-n amintiri,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Semnul marii dezrobiri.

Fostul, involut, spectacol

drumul ni-l arată frânt,

Ne vorbim atât de multe,

dar ni-i frică de-un cuvânt,

Ochi de pradă ne vânează,

ne vor pasul stând pe loc,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Semnul zilei cu noroc.

Vii spre mine, vin spre tine,

te privesc şi mă priveşti,

Zorii zilei se arată,

zorii zilei îi zăreşti,

Forma ca întâietate

redevine un nonsens,

Mâine-n zori se-arată semnul...

Semn de drum cu unic sens!

Punctuale constatări

Pun un punct... şi de la capăt...

legătura se dezleagă,

Printre vorbe-ntortocheate

spun ce vreau să se-nţeleagă.

Ştiu trecutul, ştiu urmarea,

ştiu ce am de-acum a face,

Duc războaie, de-i nevoie,

ca să ştiu, că va fi pace!

M-am privit, ieri, în oglindă,

am văzut lumina stinsă;

Am privit apoi, spre ceruri,

ţi-am văzut mâna întinsă.

De trecut mă leagă viaţa,

dar s-a şters orice amprentă;

Se păstrează-ntre cuvinte,

ca o frescă aparentă.

Ţi-am privit, mereu, privirea,

te-am găsit mereu aproape;

Te simţeam, te simt în zbucium,

ţi-am simţit plânsul sub ploape.

Îţi spun, iar, că zorii zilei,

eu îi văd că se arată;

Că, din copcile de gheaţă,

foc ieşi-va, dintr-o dată.

Nu te teme de-ntuneric,

sunt aici şi stau de pază;

Şapte ceruri, larg deschise,

adevăru-l creionează.

De departe, de aproape,

că e zi, ori că e noapte,

Orişicine înţelege,

că e vremea altor fapte.

Plec pe drum, nu caut drumul;

voi ajunge, ştiu şi unde,

Să n-ai frică... Nu mă bâlbâi...

Orice-ntreb, mi se răspunde.

Arhivarea prin cuvânt

Nu te speria, iubito,

şi te rog nu te-ntrista,

Nu insist, nu plâng, nu tremur,

vieţii înţeles voi da,

Caut câteodată sensul

viselor de peste noapte,

Uneori le pun în versuri,

alteori le urlu-n şoapte...

Ştii mai mult decât ştiu alţii,

ştii şi chiar ce nu se spune,

Ştii că am făcut în viaţă

fapte rele, fapte bune,

Ştii că am băut pelinul,

şi-am golit mii de pahare,

Ştii că nu mai simt durerea,

chiar când ştiu de ce mă doare.

M-am zbătut cu neştiinţa,

n-am ştiut a mă preda,

Unii mi-au săpat şi groapa

şi-au căzut tot ei în ea,

Astăzi ştiu ce dat îmi este,

uneori îmi este ciudă,

Ştiu că unii, în icoane,

se ascund în chip de Iudă.

Puse-s la sertar însemne,

umbra vor să-mi fie ştearsă,

Îşi fac griji văzându-mi crucea

ce nu poate sta întoarsă,

Eu mă adâncesc în gânduri,

rostuindu-le-n cuvinte,

Prin cuvânt ştiu adevărul,

doar cuvântul nu mă minte.

Astăzi ştii tot adevărul,

ştii ce-a fost, ce va urma,

Ştii de ce o întâmplare

te-a adus în calea mea,

Întrebarea dă raspunsul

şi răspunsul e-o-ntrebare,

Va urma realitatea

cu reala sa urmare.

Astăzi îmi asculţi doar gândul,

mîine ai să dai de ştire,

Că trecutu-i fără sensuri

arhivat în amintire.