marți, 8 decembrie 2009

Călătorind spre tine

Vin dinspre aproape,
vin dinspre departe,
Poate-s lângă tine,
poate-s nicăieri,
Ştiu că-mi eşti sortită
chiar şi după moarte,
Mi te-ai dat odată,
nu te las să pieri.

Lacrimă de soare,
eşti cea mai frumoasă,
Te cuprind în braţe
să te trec prin foc,
Peste nici o lună
îmi vei fi mireasă,
Avem drumul nostru,
drum doar de noroc.

Mă păstrează-n tine,
hai mă nemureşte,
Să-mi rămâi de-a pururi,
să-ţi fiu gândul tău,
Drumul revenirii
nu se mai opreşte,
Vin să-mi fii alaturi,
uită ce-a fost rău.

Zarea purpurie
ne va fi cunună
Când uni-vom fapte
pentru-un ideal,
Nunta-i pregatită,
am plătit arvună,
Şi-un botez la iarnă.
Totul e real.

Munţi plini de zapadă
ne vor da bineţe,
Soarele de vară
ne va fi mereu,
Vom trăi-n lumină,
Pân’ la bătrâneţe,
Mi te-a dat destinul
dat de Dumnezeu.

duminică, 6 decembrie 2009

Realul gând de seară

Mă uit în stânga şi mă uit în dreapta,
Şi mă mai uit în sus, mă uit în jos,
Păcătuiesc cu gândul ori cu fapta,
Dar plec mereu prin soartă tot pe jos.

Urc şi pe munţi, mă mai cobor şi-n vale,
Privesc spre cer şi norii îi alung,
Iubindu-te, găsesc mereu o cale
Când îţi doreşti, la tine, să ajung.

Un gând fugar... Îl simt că mă îndeamnă
Să dau un sens ce ni-i predestinat,
La tot ce s-a-ntâmplat în astă toamnă,
Ca să avem la anul rod bogat.

Arşiţa, ploaia, viscolul, furtuna,
Pe fapte ne-au mai pus câte-un accent,
Le dăm uitării pentru totdeauna,
Gândind un viitor mereu prezent.

În iarna asta cald va fi afară,
Şi vom trăi în doi schimbări de foc,
Începe totul chiar de astă seară,
Începem noi s-avem din nou noroc.

Mă uit în partea stângă şi-n cea dreaptă,
Mă uit în jos dar mai degrabă-n sus,
Poarta-i deschisă, doar pe noi ne-aşteaptă,
Se-aşează toate cum mereu ţi-am spus.

Priveşte-n faţă, vin dinspre lumină,
Venit-a timpul ce tot stă să vină.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Semn în oglindă

Unde-ai dispărut, iubito?
Ce s-a întâmplat cu noi?
Unde s-a ascuns lumina
de nu ştii drumu-napoi?
Vine val şi trece valul,
întunericul e greu,
Hai şi uită-te spre ceruri,
uită-te spre Dumnezeu.

Vremea de închinăciune
dintr-odată-i pe sfârşit,
Lacrima-necată-n sânge
ne arată ce-am greşit,
Dă-mi o mână şi-ţi dau mâna
şi în braţe te cuprind,
De nimic nu-mi mai e frică,
focul vieţii-l reaprind...

Cad redute-ntunecate,
cad stăpânii rând pe rând,
Cad mai toate ce aruncă
false umbre peste gând,
Apa rece mai îmbată
dar beţia nu-i un ţel,
Pe nisipuri mişcătoare
nu rezistă un castel...

Timpuri ce au fost odată
îşi arată semnul clar,
Un cuţit e-nfipt în rană
ca un semn în calendar,
În oglindă nu se vede
nici ce-a fost nici ce va fi,
Hai, trezeşte-te, iubito,
fruntea sus, nu te sfii...

M-au lovit stihii păgâne,
te-a robit falsul consens,
Ai uitat ce-ai vrut a-mi spune,
ne-a-nghiţit un gol imens,
Mâna mea o-ntind spre tine,
mâna ta o prind din nou,
De prin munţi se-aude iarăşi
şoapta noastră în ecou...

Visul nopţilor de iarnă
e un fapt în miez de zi,
Am trecut şi peste moarte,
adevărul îl pot şti,
Hoţii dau mereu târcoale,
fură tot ce-i de furat,
Dar de-acum vin alte vremuri,
furtu-i aspru condamnat...

Unde-ai dispărut, iubito?
Unde oare ne-au ascuns?
Întrebarea e completă,
nici nu-i trebuie răspuns,
Vine valul, trece valul,
a trecut ce a fost greu,
Hai şi uită-te spre ceruri,
uită-te spre Dumnezeu.

joi, 3 decembrie 2009

Presimţământ de noapte

E noapte iar... Sunt iar rătăcitor...
Şi simt că-ntregii vieţi îi sunt dator,
Nu ştiu nici cum, nici când îi pot plăti
Că-mi dă mereu o şansă de-a trăi.

În jurul meu acum e-ntunecat
Dar simt lumina... Într-un mod ciudat
Presimt şi sunt convins că-n astă zi
Destinul meu se va redefini.

Chiar dacă ştiu că tot ce am trăit
Poartă amprenta visului strivit,
Mă simt puternic şi învingător,
Trecând un prag spre timpul viitor...

Acum e noapte, însă-i tot mai clar,
Astăzi e ziua marelui hotar!

marți, 1 decembrie 2009

Să vii...

Să vii iubita mea în astă seară,
Când norii vin încet spre miazăzi,
Să pot să uit că iar e frig afară,
Iar tu să simţi că vrei a te-mplini...

Cuprinde-mă, cu tot ce sunt, în tine
Şi să mă uiţi mereu la tine-n gând,
Să fii întotdeauna lângă mine,
Să nu aud secundele trecând!

Să vii, iubita mea, în astă noapte,
La ceasul când se trece-n altă zi,
Să trecem de la vorbe înspre fapte,
Să-ţi împlineşti menirea de a fi...

Întreabă-mă ce fac, şi dacă plouă
Când cerul e albastru şi senin,
Ni-i dat s-avem ce dat ne-a fost doar nouă,
De-acum deschis e drumul pe deplin...

Să vii, iubita mea, să vii degrabă,
Să mă priveşti în ochi când te privesc,
Şi să răspunzi când lumea mă întreabă
De ce eu doar pe tine te iubesc?...

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Căutător de rost

Te caut printre lacrimile nopţii,
Te caut cu-nţelesul de a fi,
Îmi eşti hotarul vieţii şi al morţii
Predestinat mereu a se-mplini...

Te caut într-un gând al răvăşirii,
Te caut prin cotloane-nnebunit,
Îmi eşti speranta veşnică-a iubirii
Şi a trăirii-n sensul rostuit.

Te caut printre zorii dimineţii
Te caut prin speranţe de demult,
Îmi eşti o stea zărită-n umbra ceţii,
Îndemnul către timp şi mult mai mult...

Te caut într-un gând al împlinirii,
Te caut prin absurdul absolut,
Îmi eşti speranţa veşnică-a iubirii
Şi-a revenirii pe un drum ştiut.

Te caut peste ani şi peste viaţă,
Te caut peste toate câte-au fost,
Îmi eşti stindard în lupta-mi îndrăzneaţă
De-a arăta că toate au un rost!

vineri, 27 noiembrie 2009

Consensuri in real

Priveşte-mi ochii şi priveşte cerul,
Trăim o viaţă printre întrebări,
Tu eşti minunea mea şi-mi eşti misterul
Şi adevăr născut din căutări.

Privesc spre cer.. Tu fii atent la clipă;
Cum se revarsă toată peste noi,
Nu te sfii dar nici nu fă risipă,
Suntem consensul vieţilor în doi.

Priveşte cerul, caută-n lumină,
Trăind cu gândul peste căutări,
Tu eşti un adevăr şi eşti divină
Şi un mister născut din întrebări.

Doar două stele mici, îndepărtate,
Ne luminează drumul printre nori,
Cărări nescrise, încă neumblate
Se redeschid în gânduri şi fiori...