Vine Crăciunul... Am şi eu pe masă,
O pâine de trei zile şi... atât...
De mine nimănui nu îi mai pasă,
Sunt doar străinul cu un chip urât.
Se-aprind lumini s-arate bucuria
Către acei ce viaţa îşi trăiesc,
La mine e-ntuneric... Doar mândria
Îmi dă puteri ca lacrimi să-mi strivesc.
Pe unde trec, pe drumurile mele,
Pe unde paşii încă mă mai duc,
Mă simt un mal lovit de valuri grele
Şi simt că moartea vreau să o seduc.
Hotare mari aş vrea să le pot trece,
Să pot grăbit să şi arăt ce pot,
Dar anu-acesta şi lumina-i rece,
Şi mă-ncălzesc arzându-mă de tot.
Sunt călator din timpuri viitoare,
Din câte ştiu puţine vreau să spun,
Aş vrea să ştiţi că prea uşor se moare,
Dar fiţi mai buni... E ziua de Crăciun.
Deodat' cu mine s-a făcut Pământul?
De ce-am lăsat să mă tot bată vantul?
Azi plec pe drum cu gând spre viitor
Să fiu aşa cum sunt: Învingător!
Oricum ar fi, un adevăr rostesc,
Cuvântul chiar şi-n taină îl grăbesc,
Şi tot privesc senin spre viitor,
Am fost şi am să fiu: Învingător!
Rostise-vor în urma mea mereu
Cuvinte să se-arate cum sunt eu,
Dar ştiu că nu-i nimic întâmplător,
Eu am destinul meu: Învingător!
Când m-a lovit din plin un uragan
Am reuşit să îi ţin piept... un an...
Acum chiar ştiu că nu întâmplător,
Dar nu mă tem, voi fi Învingător!
Şi am uitat că unii-şi mai doresc
Să creadă c-am uitat să mai iubesc,
Dar în iubire cred şi-mi e uşor
Să redevin ce-am fost: Învingător!
Zori de an se văd deja că vin,
Soarele speranţei n-a apus,
Prin lumini avem un semn deplin
Şi-l purtăm în suflet pe Iisus.
Cerul ne arată ce va fi...
Să fim buni şi plini de împliniri,
Să putem în toate izbândi,
Să lăsăm trecutu-n amintiri.
Şi de-acum lumină vom avea
Că a răsărit, din nou o Stea!
Orologii bat în pragul porţii,
Lumea are gândul clandestin,
Mai mereu se-aude glasul sorţii,
Şi doar veşti absurde ne tot vin.
Călătoare-n margine de gânduri,
Pradă întâmplării mai mereu,
Dimineaţa plânge printre rânduri,
Noaptea o apasă tot mai greu.
Apăsat de şoapte fără glas,
Gândul e mereu hotărâtor,
Rătăcind al zilei silnic pas,
Pasul se vrea aripă în zbor.
Elocvent ca hohot interzis,
Drumul se închide-n miez de zi,
Ispitite, clipele de vis,
Greu se lasă-n lume-a se ivi.
Până unde oare? Până când
Idioţii vor mai mult noroc?
Totuşi, focul arde fumegând
Când aproape toţi se ard în foc?
Întrebări se pun şi s-au mai pus,
Multe din răspunsuri s-au tot dat,
Presimţind al lumii vechi apus,
Adevărul pare demodat.
Eu nu cred... Dar am să cred mereu...
Că avem un singur Dumnezeu!
Orologii bat în pragul porţii,
Lumea are gândul clandestin,
Mai mereu se-aude glasul sorţii,
Dând de veste vremuri ce revin.
Călător prin margini de hotar,
Pradă a condiţiei de ins,
Dovedind că ura-i în zadar,
Sufletul nu vrea să fie-nvins.
Apăsat de şoapte fără glas,
Gândul e mereu hotărâtor...
Rătăcind al zilei silnic pas,
Aşteptarea vrea să fie zbor.
Pasul e un hohot interzis,
Elocvent, şi parcă inocent,
Drumul e deschis către abis,
Înclinând balanţa cu-n accent.
Greu se lasă-n lume-a se ivi.
Pravila speranţei de noroc,
Însă visul zorilor de zi
Trage ceru-n umbra unui foc.
Chiar şi dacă multe au sfârşit,
Dorul e un drum spre infinit...
Tu te simţi acasă şi-ţi e bine,
Eu trăiesc cum pot, printre străini,
Chiar de umbra mea îmi e ruşine
Şi îmi cresc în suflet mărăcini.
Faptele trecute-mi sunt povară,
Tu, minciunii, ode îi închini,
Eu mă simt o vorbă de ocară
Şi aştept coroana mea de spini.
Tu priveşti mereu spre înainte,
Eu nu văd nimic, n-am nici vecini,
Viaţa-mi trece doar printre cuvinte,
Sufletul îmi este plin de spini.
Vremea însă-i tot mai schimbătoare,
Tu te faci că nu-i nimic schimbat,
Eu văd totuşi razele de soare
Ca şi cum nimic nu s-a-ntâmplat.
Şi-n curând veni-va ziua-n care
Drumul meu nu va mai fi cărare!
Semnul nopţii iar devine clar,
Stelele apar şi intră-n joc,
Mă apasă un îndemn bizar,
Timpul, să-mi doresc, să ţin pe loc.
Valuri obsedante, de suspans,
Definesc un haos indecis,
Şi-nvrăjbesc al vieţii paşnic dans
Cu deschideri spre un drum închis.
Ridicând mereu câte-un stindard,
Regăsesc al vieţii ideal,
Şi chiar dacă eu în foc mă ard,
Mâine e o zi cu sens real.
Timpul îl las liber, aparent,
Dar îl definesc în mod discret,
Şi-l consider doar un accident
Ireal, absurd, însă concret.
Concretizate parcă indecent
Ispitele nu mai răspund prezent.
