Hai să rostim,
Şi să minţim
Că numai adevărul l-am trăit,
Tu porţi de-acum,
Pe al tău drum,
Nimicul ce-a rămas de-nfăptuit.
Cu vorba ta,
De poţi spera,
Să mă condamni la moarte dacă vrei.
Din vis şi gînd
Să scrii un rînd
Ca să-l citeşti ghicindu-mi anii mei.
Şi tot ce-a fost,
Azi n-are rost
Şi poţi să mă blestemi, să mă-njoseşti,
Mai am un dor
Biruitor,
Să mă urăşti sau doar să mă iubeşti.
Cînd ai să crezi,
Ai să mă vezi
Netrebnic şi nebun nestăvilit,
Tîrziu şi rar,
Ca un coşmar,
Ne vom trezi din visul nesfîrşit.
Dacă prin tot,
Eu nu mai pot,
Strivit şi osîndit peste vecii,
Să pleci, să pleci,
Prin vînturi reci
Şi pîn’ la urmă nici să nu mă ştii.
miercuri, 1 mai 1985
duminică, 14 aprilie 1985
Semnătură
Atunci cînd semnez
las un vreasc de sînge
pe mîinile tuturor,
Doar atunci cînd vorbesc
mă semnez cu adevărat,
închinîndu-mă,
ca unui altar al cerului,
spre Luceafărul de seară.
Atunci cînd semnez,
ca un apel anonim,
eu vă rog să nu uitaţi
ce-nseamnă o semnătură.
Celelalte, vă rog,
Da, vă rog,
Uitaţi-le cît mai repede.
Numai ce înseamnă o semnătură
cu adevărat
să nu uitaţi!
las un vreasc de sînge
pe mîinile tuturor,
Doar atunci cînd vorbesc
mă semnez cu adevărat,
închinîndu-mă,
ca unui altar al cerului,
spre Luceafărul de seară.
Atunci cînd semnez,
ca un apel anonim,
eu vă rog să nu uitaţi
ce-nseamnă o semnătură.
Celelalte, vă rog,
Da, vă rog,
Uitaţi-le cît mai repede.
Numai ce înseamnă o semnătură
cu adevărat
să nu uitaţi!
joi, 28 martie 1985
Inscripţie pe masa tăcerii
Eu tac,
Tu taci.
Acesta-i ordinea de zi: Tăcerea.
Şi toată lumea tace.
E frig
şi îţi spun totul prin tăcere.
Tu mă asculţi
şi-mi răspunzi în tăcere.
Apoi,
te văd prin ceaţă
şi te strig în tăcere.
Tu asculţi
şi mă mîngîi în tăcere.
Şi mai vorbim,
în tăcere,
la masa tăcerii,
făcîndu-ni-se dor
de tăcere...
Tu taci.
Acesta-i ordinea de zi: Tăcerea.
Şi toată lumea tace.
E frig
şi îţi spun totul prin tăcere.
Tu mă asculţi
şi-mi răspunzi în tăcere.
Apoi,
te văd prin ceaţă
şi te strig în tăcere.
Tu asculţi
şi mă mîngîi în tăcere.
Şi mai vorbim,
în tăcere,
la masa tăcerii,
făcîndu-ni-se dor
de tăcere...
marți, 4 decembrie 1984
Ultima oră
În seara ultimă din vis
Ţi-am spus ce n-am avut curaj,
Şi gîndul nostru a închis
O poartă-a vechiului miraj.
Iar timpul parcă-a vămuit
Urmarea visurilor noastre...
Visasem noi c-am împlinit
Tăria zărilor albastre?
Aveam clădit din temelii
Castelul nostru de temei,
Ce ne-apăra de vijelii
Şi de blestemul dinspre zei.
Apoi, al vieţii surogat
S-a arătat cu tot ce ştie,
Pîn’ ce-am greşit cu-adevărat
Şi ne-a strivit în temelie.
Ne îndreptăm spre necuprins
Cu ochii vineţii de lacrimi
Şi gîndul care s-a incins
E plin de şoapte şi de patimi...
Să mă aştepţi într-un An Nou
Cu veşti frumoase din trecut,
Veni-voi, poate, eu cadou
Să-ţi spun de ce-s necunoscut.
Trecutul să-l uităm prin gînd,
Cele ce-n fapte-au fost induse,
Iubindu-ne, să dăm iertând
O palmă morţii presupuse.
Acum cînd mai avem puţin
Din tot ce cîndva am avut,
Putem reface, clandestin,
Ultima oră-ntr-un minut.
Ţi-am spus ce n-am avut curaj,
Şi gîndul nostru a închis
O poartă-a vechiului miraj.
Iar timpul parcă-a vămuit
Urmarea visurilor noastre...
Visasem noi c-am împlinit
Tăria zărilor albastre?
Aveam clădit din temelii
Castelul nostru de temei,
Ce ne-apăra de vijelii
Şi de blestemul dinspre zei.
Apoi, al vieţii surogat
S-a arătat cu tot ce ştie,
Pîn’ ce-am greşit cu-adevărat
Şi ne-a strivit în temelie.
Ne îndreptăm spre necuprins
Cu ochii vineţii de lacrimi
Şi gîndul care s-a incins
E plin de şoapte şi de patimi...
Să mă aştepţi într-un An Nou
Cu veşti frumoase din trecut,
Veni-voi, poate, eu cadou
Să-ţi spun de ce-s necunoscut.
Trecutul să-l uităm prin gînd,
Cele ce-n fapte-au fost induse,
Iubindu-ne, să dăm iertând
O palmă morţii presupuse.
Acum cînd mai avem puţin
Din tot ce cîndva am avut,
Putem reface, clandestin,
Ultima oră-ntr-un minut.
marți, 3 iulie 1984
Scrisoarea unui copil pierdut
Mamă, un copil pierdut de tine,
Pe care nu-l mai ştii, şi nu te ştie,
Plânge, c-a lui mamă nu mai vine
Şi îşi duce viaţa în robie.
Nu mai poate nici să îşi mai ducă
Trupul său şi grija ce o are,
Ochii lui în lacrimi se usucă,
E bolnav şi n-are alinare.
Printre câte-n gândul lui se-arată,
Tu eşti un miraj plin de accente
Şi te-nchipuieşte, şi te cată
Cu priviri în rătăciri absente.
Poate ziua lui e numărată,
Prea târziu să-l duci pe drumul veşnic,
Nu-i mai poţi fi mamă-adevărată,
Dacă lumânarea-i pui în sfeşnic!
Mamă, tu ce-i eşti ca o icoană,
Uită-te în jurul tău, să ştii:
Prea târziu să-i fii cu o coroană,
Ori ca la mormântul lui să vii!
Un copil te-aşteaptă-ntr-a lui lume,
Poţi să vii să-l vezi, nu cu ruşine,
El te ştie numai după nume,
Dar te vrea... Şi mama-i nu mai vine!
Un copil ce soarta sa o ştie,
Din atâta tristă zbuciumare,
A-nvăţat că noaptea-i timpurie
Când şi luna tot în zori răsare.
Lacrima cazândă-i şterge rândul
Dar privirea-i tot spre drum veghează,
Pe hârtia-aceasta-nscris e gândul
De copil uitat... Şi se semează...
Pe care nu-l mai ştii, şi nu te ştie,
Plânge, c-a lui mamă nu mai vine
Şi îşi duce viaţa în robie.
Nu mai poate nici să îşi mai ducă
Trupul său şi grija ce o are,
Ochii lui în lacrimi se usucă,
E bolnav şi n-are alinare.
Printre câte-n gândul lui se-arată,
Tu eşti un miraj plin de accente
Şi te-nchipuieşte, şi te cată
Cu priviri în rătăciri absente.
Poate ziua lui e numărată,
Prea târziu să-l duci pe drumul veşnic,
Nu-i mai poţi fi mamă-adevărată,
Dacă lumânarea-i pui în sfeşnic!
Mamă, tu ce-i eşti ca o icoană,
Uită-te în jurul tău, să ştii:
Prea târziu să-i fii cu o coroană,
Ori ca la mormântul lui să vii!
Un copil te-aşteaptă-ntr-a lui lume,
Poţi să vii să-l vezi, nu cu ruşine,
El te ştie numai după nume,
Dar te vrea... Şi mama-i nu mai vine!
Un copil ce soarta sa o ştie,
Din atâta tristă zbuciumare,
A-nvăţat că noaptea-i timpurie
Când şi luna tot în zori răsare.
Lacrima cazândă-i şterge rândul
Dar privirea-i tot spre drum veghează,
Pe hârtia-aceasta-nscris e gândul
De copil uitat... Şi se semează...
duminică, 16 octombrie 1983
Inscripţie pe deget
Stingându-se şi ultima picătură
de cretă albă,
degetele, lăcrimând,
au început să dea glas semnelor
şi s-au cufundat
în rugăciunea
fostelor bucăţi de cretă,
pline de praf
şi suferind de scârţâitul tablelor.
de cretă albă,
degetele, lăcrimând,
au început să dea glas semnelor
şi s-au cufundat
în rugăciunea
fostelor bucăţi de cretă,
pline de praf
şi suferind de scârţâitul tablelor.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


