Mâine, ca reper

Drumul către libertate

trece printr-un lung surghiun,

Ploile aduc dezastrul

chiar în noaptea de ajun,

Mâine o să fie bine,

mâine fi-vom nesupuşi,

Vom fi noi în toată firea,

nu un teatru de păpuşi.

Azi e ultima zvâcnire

a trecutului din noi,

În această noapte sfântă

ne vom înnoi prin ploi.

Punând umăr lângă umăr

şi cuvânt lângă cuvânt,

Vine vremea regăsirii

pasului ce ne-a fost frânt.

Focul zilelor de vară

curăţi-va tot ce-i rău,

Să rămânem totdeauna:

tu a mea şi eu al tău,

Pe deasupra de convulsii,

pe deasupra de idei,

Te-aş alege totdeauna

dintre sute de femei.

Pot privi din nou la stele,

pot chiar bântui prin cer,

Ştiu că-mi e deschisă calea

viitorului prosper,

Nu mi-e frică nici de moarte,/span>

ştiu că sunt învingător,

Mâine-am să te duc, iubito,/span>

pe tărâmul viselor.

Mâine lumea va-nţelege

că ce-a fost nu va mai fi,

Am ştiut găsi o cale

de-a fi noi şi-a ne iubi.

Adevărul nu se lasă,

chiar de orişice, învins,

Cartea vieţii se tot scrie,

mai e mult pân' la cuprins.

Pregăteşte-te, iubito,

pasul nu va fi prea greu,

Încă-odată, şi-ncă-odată,

vom fi numai tu şi eu,

Tot ce se va vrea-mpotrivă

va fi mâine dispărut,

Vom renaşte din cenuşă

lăsând restul în trecut.

Va fi poate chiar furtună,

din senin, în miez de zi,

Să putem să rupem lanţul

ce încearcă-a ne robi,

Însă lacrimile noastre

ne vor ridica spre cer,

Mâine va fi ziua sfântă,

mâine ne va fi reper.

Eternitate prin dilemă

Hai, priveşte! Ceaţa se ridică...
Vom deschide ochii către cer,
De-adevărul vieţii să n-ai frică,
El va fi al lacrimei reper.

Vei avea dezamăgiri cumplite,
N-ai să ai nimic de înţeles,
Tu-ţi vroiai doar visuri împlinite,
Rudele-ţi altceva au ales.

Vârf de munte noi puteam învinge,
Şi din piatră seacă făceam rost,
Ei vroiau în râpe a ne-mpinge
Să rostim mereu doar pe “am fost”.

Adunând înaltul şi-adâncimea,
Au lovit când ne credeam la mal,
Malului noi neştiind mărimea,
Ne-am lăsat purtaţi de câte-un val.

Tu, spre vest, şi eu, spre est, într-una
Căutat-am vieţii un liman...
Şi ne tot îndepărta minciuna,
Să trăim absurd şi inuman.

Şoaptele aveau o urmă ştearsă
Şi loveam cu orişice cuvânt,
Mai mereu ne înscenam o farsă
Transformând iubirea în mormânt.

Însă-ncet, miracolul risipei
L-am aflat, cu viaţa mea plătind,
Şi încerc a da putere clipei
Focul vieţii iarăşi reaprind.

Semnul vieţii vei purta-ncă-odată,
Iar eternităţii-ai să mă dai,
Rodul împlinirii de-altădată
Va-nflori din nou în luna mai.

Mereu, de la extremă la extremă,
Asta e viaţa… veşnic o dilemă.

Schimbare în simţire

Se simte-n toate o schimbare
Şi un însemn de rod bogat,
Pecetluind un ţărm de mare
Real, paradoxal, ciudat.

Şi fi-va iarăşi începutul
Acelui gând fără sfârşit,
Înnobilat de absolutul
Întregului redefinit.

Punând accent de zi senină,
Al nopţii prag se dă învins,
Redând speranţelor lumină
Şi cărţii noastre un cuprins.

Se simte-n toate o schimbare
Reală şi hotărâtoare.

Blestem

Face-m-ai, să mă tot faci
O lumină cât mai clară,
Să mă cerţi şi dacă taci
Când se-ntunecă afară...

Face-m-ai, să mă tot ai
Cu-nceputul şi sfârşitul,
Să mă duci noaptea în rai,
Veşnic să-mi fii răsăritul...

Face-m-ai, să fiu mereu
Gândul ce-i mereu cu tine,
Să-ţi fiu pavăză la greu,
Să fiu umbra ta la bine.

Face-m-ai, să mă tot ştii
Gândul tău de dimineaţă,
Noaptea-n vis să îmi tot vii
Să mă readuci la viaţă.

Face-te-ai, orice va fi
Visul meu de-a izbândi...

Cântec de timp prezent

O, Doamne, cât eşti de frumoasă,
Din care cer ai apărut?
Mă doare timpul, mă apasă,
Dar ştiu că nu-i nimic pierdut...

Şi-i vremea când, deopotrivă,
E-aşa de cald şi vin şi ploi,
Iar dacă totul e-mpotrivă
Noi învăţăm să fim iar noi...

Se poate însă ca prin ape,
Prin foc, prin nopţi fără hotar,
Să ne aducem mai aproape
Un gând strivit în calendar...

Şi simt că de nimic nu-mi pasă,
Şi simt că-s iar adolescent,
Şi eşti a timpului mireasă,
E vremea timpului prezent...

Vreme pentru noi

Iubito, iarăşi vine-o toamnă,
Cad frunze sângerii pe noi,
E vremea să fii iarăşi „doamnă”,
E vremea iar pentru noi doi.

Iubito, timpul ne apasă,
Încep deja să vină ploi,
E vremea să îmi fii mireasă,
E vremea iar pentru noi doi.

Iubito, iarăşi vine-o toamnă,
Iar noi dăm timpul înapoi,
Vei fi a vieţii mele doamnă,
E vremea iar pentru noi doi.

Iubito, cerul ne arată,
Că munţii iarăşi vor fi goi,
Că nu există niciodată,
E vremea iar pentru noi doi.

Iubito, iată, toamna vine,
Ne vrea ai timpului eroi,
Izbânda vieţii ne-aparţine,
E vremea iar pentru noi doi.

Şi nu putem da înapoi,
E vremea doar pentru noi doi.

Real, iubind

Nopţile sunt parcă un blestem
Când privirea nu ţi-o pot găsi,
Parcă şi de umbra mea mă tem
Aşteptând mereu o nouă zi.

Stelele au forme fără sens
Şi-un ciudat halou înlăcrimat,
Chiar şi eu mă simt un hău imens
Răvăşit de un torent ciudat.

Zilele se trec întâmplător
Când nu pot nicicum să te zăresc,
Timpul, de-aş putea să îl omor,
L-aş schimba cu totul, să-l grăbesc.

Te iubesc cum nu credeam vreodată
Că se poate totuşi întâmpla,
Nu credeam, nicicând, să se mai poată
Viaţa mea, cu tine, confunda.

Soarele e mai mereu difuz
Şi răsare parcă-nspre apus,
Eu mă simt un adevăr confuz
Spus mereu doar pentru a fi spus.

Simt hotarul faptelor pe umeri,
Încontinuu noaptea-mi este zi,
Vreau, din nou, ca anii să mi-i numeri,
Viaţa s-o putem redefini.

Cred mereu că totul e posibil,
Clipele aduc mereu noroc,
Şi, când totul pare incredibil,
Orizontul lumii va lua foc.

Te iubesc mai mult ca niciodată,
Nu credeam că mi se va-ntâmpla,
Nu credeam, vreodată, să se poată
Viaţa mea, cu tine, confunda.